Ajunsă la capătul tunelului Speranța își dă seama că și ea și Luminița au „ars-o” cu aceiași oameni – niște alegători. Fără să vrea, cele două exclamă în același timp:
SPERANȚA / LUMINIȚA – Fată, și futute și cu votul luat…
Râd amândouă.
SPERANȚA / LUMINIȚA – Haha, fată, a murit un drac.
Râd amândouă mult.
LUMINIȚA – Haha, fată, încă unul.
Râd amândouă mult și bine.
SPERANȚA – Hai poate erau niște draci de politicieni.
Luminița îi dă cu o piatră în cap.
LUMINIȚA – Proastă ești fă. Praf.
SPERANȚA – Lasă că nici tu nu ești vreo lumină..
Îi scoase ochii Speranța Luminiței. Rămase pe întuneric, scot fiecare câte o pungă cu semințe si se întreabă în acelasi timp:
SPERANȚA / LUMINIȚA – Vrei semințe? Fată, a mai murit unul.
SPERANȚA – În ritmul asta o să moară toți dracii.
LUMINIȚA – Și noi ce-o să mai spunem când o să spunem împreună ceva?
Cele două spărgătoare de semințe se pun să bârfească toți oamenii care s-au culcat cu ele în gând. După ani lumină, cel puțin atât au părut că trec în beznă, cele două ajung împreună și deodată la aceeași concluzie.
SPERANȚA / LUMINIȚA – Fată, suntem singurele cu care BOR și CPF nu au o problemă dacă avem relații cu toți oamenii indiferent de chipul și asemănarea lor! Ha, a mai murit un drac! Si-ncă unul.
Râd amândouă până se îneacă cu semințe.
LUMINIȚA – Fată, unde se duc dracii când mor? Nu sunt deja în iad?
SPERANȚA – Fată, dacă nu există rai nu există nici iad.
LUMINIȚA – Păi și noi de ce zicem a mai murit un drac?
SPERANȚA – E un implant.
LUMINIȚA – Ca o măsea?
SPERANȚA – Da. Dar în minte. Să nu zici –
SPERANȚA / LUMINIȚA – Măseaua de minte.
LUMINIȚA – A mai murit … un implant?
SPERANȚA – Nais.
O pauză. Sau două.
SPERANȚA – Știi ce mi-a spus unul înainte să se arunce?
LUMINIȚA – De unde?
SPERANȚA – Nu asta e important.
LUMINIȚA – Și totuși?
SPERANȚA – Ești ceva băi Lumi… De pe un peron la metrou.
LUMINIȚA – Ai spus-o special?
SPERANȚA – Nici nu am vrut să vorbesc despre asta.
LUMINIȚA – Sanchi. Psihologie inversă.
SPERANȚA – Pfff. Ce bine că nu te văd să-ți fut una.
LUMINIȚA – Ce ți-a spus?
SPERANȚA – Ce ți-am spus? Să-ți fut una.
LUMINIȚA – Ce ți-a spus el.
SPERANȚA – El? El cine?
LUMINIȚA – LOL.
SPERANȚA – Hah. Poate cea mai slabă a ta vreodată.
LUMINIȚA – Ce ți-a spus tipul care s-a aruncat?
SPERANȚA – Că luminița de la capătul tunelului…
LUMINIȚA – Zi-mi.
SPERANȚA – E de fapt un ditai farul.
LUMINIȚA – Adică sunt grasă?
SPERANȚA – Te-ai prins?
LUMINIȚA – Poate cea mai slabă a ta vreodată.
SPERANȚA – Știu, dar cică e bine să ventilezi. Glumele proaste sunt ca niște bășini pe care dacă le ții în tine, îți fac rău. Fartbook era prea pe față. Ce-i cu tine, ți-e rău?
LUMINIȚA – Nu. Am și eu una.
SPERANȚA – O bașină?
LUMINIȚA – De glumă.
SPERANȚA – Ia să vedem doamnelor și ortodocșilor.
LUMINIȚA – Știi ce mi-a zis un tip care te pierduse și a ajuns dintr-o mega întâmplare la capătul tunelului unde m-a găsit prea slabă pentru o luminiță iar când i-am zis că sunt îngerul lui păzitor mi-a răspuns că nu crede că în rai e mai bine pentru că altfel eram toți grași de înger?
SPERANȚA – Nu.
LUMINIȚA – Mi-a zis ca apelativul Micul Paris vine de fapt de la mic cu parizer.
SPERANȚA – Mic cu Pariz’. Micu’ Pariz’. Micul Paris.
LUMINIȚA – Sunt grasă?
SPERANȚA – Ca o mică pariziancă.
LUMINIȚA – Din parizer sau din Paris?
SPERANȚA – Din Periș.
Daniel Popa 