Eram cu bicicleta la intrare în scara blocului. În fața mea un domn în vârstă. Genul de vecin vigilent. Ca să nu spun un securist. M-a văzut că vreau să intru și eu. Și ce dacă. A deschis ușa foarte puțin, cât să se strecoare repede înăuntru. Nu cumva să apuc să intru și eu, devreme ce nu mă cunoștea nici personal, nici din dosarele lui secrete. M-am uitat o secundă la românul încuiat pe dinăuntru. Am zâmbit amar. Eu sunt de vină că am ales să trăiesc între oameni fără empatie. Nu el. El e la el acasă. Am descuiat ușa și când să o trag spre mine, o doamnă a apărut de niciunde și mi-a zis – Stați să vă ajut, că știu cum e cu bicicletele și cu ușile. I-am mulțumit maxim, am intrat, și când să dau să-i mai mulțumesc o dată, dispăruse. Am crezut că e o vecină care urma să intre și ea. Dar doamna nici măcar nu locuia în bloc. De-asta cred că „oameni” vine de la „women”. Women – uomen – uamen – oameni.