Am făcut un liceu filologic. Eram zece băieți și trei sute de fete. Și asta stârnea invidia „bărbaților adevarați” din cartier. Era și zece când am ieșit din curtea liceului și ne-am trezit înconjurați. Erau mari, beți și mulți. Ne-au luat pe rând. Nu a ripostat nimeni. Era limpede că nu aveam nici o șansă. A urmat un bullying clasic. Fizic. Cu pumni și picioare. Când au ajuns la mine, „șeful” lor le-a strigat să mă lase în pace că am ochelari. M-am uitat la ceas. Opt minute de umilință în care am învățat cea mai importantă lecție din viață. Imaginea contează.