E primavara in februarie

Primul barbat pe care l-am vazut trecand cu flori avea poate, scuza varstei. Scoala veche, a secolului trecut, il facuse probabil sa se opreasca si sa cumpere niste legaturi de ghiocei. Inca se uita la ei mandru, mult dupa ce coborase din tramvai. Avea in jur de 60 de ani, din care cativa, sigur erau primaveri. Ca aceasta. Provocata de gestul lui. In ochii trecatorilor intai. Dar mai ales ai celei statornice de acasa.

Era sa nici nu-l remarc pe cel de-al doilea. Si oricum, cine se astepta la doi. In aceeasi zi. Nu avea deloc trasaturile unui om care ar purta dupa el un buchet de flori de primavara. Sa-ti scoti lantul pe deasupra helancei In februarie, nu spune tocmai ca-ti plac florile. Si totusi, sub helanca, pare ca omul, judecat gresit, mai avea totusi ceva. O pornire care l-a facut sa inteleaga cel putin diferenta de a se duce acasa cu flori, sau fara. Sau ma rog, e problema lui. Sau nu mai e problema lui, acum ca staniolul se freaca regulat de pantalonii lui de training la fiecare pas. Barbatul al doilea nu se uita la flori ca primul. Pare ca se uita in jur, sa observe impactul gestului lui in trecatori. Nu. Nu in trecatori. Ci in geamul magazinului de la parter. Iar il judec.

Obsinuiam sa nu duc flori cand eram mic, daca nu gaseam florile care imi placeau mie. Flori de floarea soarelui. Am pierdut astfel multe ocazii de a-mi arata macar bucuria ca nu mai e mult pana ce se mareste ziua. Si odata cu ea, si capacitatea noastra de a ne pacali ca acum, cu mai mult soare intr-o zi, totul va fi bine diferit.

Dar, dupa ce am vazut imposibilul azi de la balcon, astept cu interes primavara. De-asta au si scurtat luna februarie. Nu mai aveau oamenii rabdare. Deloc.